Între învățământ și educație

În ultima perioadă asistăm la un declin al calității procesului de învățământ la nivel mondial. Nu numai în România, dar și în America cunoștințele și aptitudinile (ne)acumulate în perioada școlarizării sunt din ce în ce mai mai puține.

Dacă ar fi compensate de studiu individual nu ar fi o problemă așa de gravă, dar apatia și al dezinteresul față de tot ce înseamnă educație este tot mai mare în rândul copiilor și tinerilor. Iar societatea, sistemul de învățământ și mass-media contribuie activ la creșterea acestora.

Țara vă vrea proști – este sloganul neoficial dar unanim cunoscut al oricărei forme de organizare socială, fie că vorbim despre dictatură, capitalism sau socialism. Toate au luptat și luptă împotriva celor care „scot capul” din mulțime, care au curajul să aibă idei proprii, în disonanță cu „adevărurile” unanim acceptate.

Și atunci se pune întrebarea – statul, ca organizator al cadrului în care își desfășoară activitatea procesul de învățământ – are vreun interes ca acesta să „degenereze” în educație?

Apropo … care este diferența între învățământ și educație? În viziunea mea învățământul este modalitatea de îndoctrinare prin care un sistem crează unui individ deprinderi folositoare în îndeplinirea rolului de „rotiță” în cadrul sistemului. Programul cu orar fix, sistemul de predare profesor-elev (eu sunt atoatecunoscător iar tu un prost), sistemul de disciplinare (fiecare să stea la locul lui, liniște în clasă), modul de examinare (în toate instituțiile de învățământ de stat și majoritatea celor private se pune accentul pe acumularea de cunoștințe, prin diverse metode, nu pe crearea deprinderilor de analiză și utilizare a acestora), incontestabilitatea informațiilor predate (atomul este o „particulă fizică”, format din elemente materiale; două drepte paralele nu se întâlnesc niciodată; 1 + 1 = 2; acestea sunt concepții sau convenții, contestabile la o analiză mai profundă) și, nu în ultimul rând, prin obligativitatea însușirii lor (nu poați să îți alegi programa școlară în învățământul obligatoriu). Pe lângă care se adaugă „pregătirea prihologică” a viitorului cetățean conștiincios – competiția este sursa progresului (nu cumva colaborarea), adaptarea la mediu este un indicator al evoluției (chiar dacă mediul este unul bolnav), ostracizarea celor care nu se conformează (pentru împiedicarea formării dizidenților), marginalizarea celor care nu „corespund calitativ” (conform unor criterii de evaluare aberante), menite să completeze profilul robotului care reacționează conform programării.

Educația este procesul activ de cunoaștere a universului înconjurător, sub toate aspectele (științific, artistic, medical, spiritual, etc.) prin analiza proprie a informațiilor preluate din surse diverse. Cum educația presupune libertatea individului, sub toate aspectele, începând cu alegerea domeniilor de interes, a surselor de informare, a programului de studiu și a locațiilor, necenzurarea concluziilor, va duce la formarea unui individ „neadaptat”, care va contesta în permanență regulile cretine impuse de societate și autoritatea formală a unor „parveniți”, aflați în funcții pentru care sunt incapabili.

Se pune, firesc, întrebarea: are rost să încercăm să ne educăm, riscând să devenim „paria” acestei societăți în continuă descompunere, sau este mai bine să adoptăm politica struțului, lăsându-ne „învățați” regulile conviețuirii în comun(ă).

Să analizăm variantele, pe modelul SWAT (al punctelor slabe și tari sau, altfel spus, ce avantaje sunt dacă…, ce dezavantaje sunt dacă…):

Învățământ

– avantaje: individul este adaptabil societății actuale, animal de pradă, oportunist, pregătit a se cățăra pe scara socială, chiar dacă trebuie să calce pe cadavre (scopul scuză mijloacele), dar obedient față de superiorii ierarhici (până le ia locul). Cel care se limitează la rolul de executant devine iobagul modern, care își duce existența (fericită) pe traseul servici (scârbici) – casă, cu pauză la bodegă. Are ca mijloace de petrecere a timpului liber televizorul, jocurile video, vizionarea (rar practicarea) activităților sportive (cu cât mai dure cu atât mai atractive – spiritul de competiție trebuie alimentat) sau, dacă își permit financiar, excapade la Mall sau în locații turistice. Cultura, cu excepția celei muzicale (de obicei MTV sau TarafTV), este un subiect tabu.

– dezavantaje: datorită specializării limitate individul nu se poate adapta la schimbările socio-economice iar, în situația în care nu migrează în altă locație unde să poată desfășura munca pe care o cunoaște devine, de obicei, un asistat social. Nu se poate susține singur, fiind în permanență dependent de sistem ca sursă pentru venituri, sănătate, hrană, învățământ pentru copii, etc.

Educație

– dezavantaje: educatul devine un permanent neadaptat, deoarece nu poate accepta prostia dusă uneori la extrem a celor care compun, obedienți, sistemul. Își găsește greu de lucru, nu datorită nivelului de pregătire (de cele multe ori este suprapregătit pentru postul pe care îl ocupă), cât datorită „altercațiilor” frecvente cu regulile impuse de sistem sau cu reprezentanții acestuia (indiferent de nivelul ierarhic). De obicei se îndreaptă către profesii liberale (mic întreprinzător, fără prea mulți angajați), artistice sau în domeniul învățământului superior (deoarece este mai apropiat de conceptul de educație decât cel preuniversitar). Datorită pasiunilor sale culturale este, de obicei, la nivelul de jos al bunăstării materiale (în cel mai bun caz) dar, nu de puține ori, posesor al unor colecții inestimabile din diverse domenii.

– avantaje: fiind un neadaptat al societății, nicio modificare a direcției în care aceasta se înderaptă nu îl aruncă de pe „orbita” sa. Cu mici modificări ale stilului de viață se (in)adaptează repede oricărei situații. Fie că este vorba de un individ religios sau de un „liber cugetător”, este cel care are potențialul să creeaze opere care rămân în timp, uneori ca puncte de reper, deși nu beneficiază direct de pe urma lor (de obicei aprecierea acestora are loc postum, după ce autorul a trăit toată viața în obscuritate și nevoi materiale). Este „eroul” inocent și deposedat de lauri al multor descoperiri epocale (exemplu elocvent Nicola(e) Tesla, furat de Edison, frații Marconi și alții).

Dar să revenim la „firul roșu călăuzitor” – educație sau învățământ …

Pentru cei care citesc acest articol și îl înțeleg, educația este posibil să joace deja un rol major în viața lor. Am trecut cu toții (deh, învățământ obligatoriu) prin mașina de creat roboței a sistemului, dar unii am reușit să scăpăm, cumva, destinului programat. Posibil virus de sistem?

Dar problema nu ne privește (numai) din punctul de vedere al alegelrilor personale cât, mai ales, al deciziilor cu privire la copii pe care îi avem sau îi vom avea. Ce alegem pentru ei, deoarece educația începe la vârsta de zero ani, așa că nu putem cere copilului să decidă.

Dacă ești adeptul învățământului, articoul se termină aici și îți doresc noapte bună (din punct de vedere intelectual). Dormi liniștit, sistemul veghează!

Dar dacă ești pentru educație ce faci, cum procedezi? Eu mi-am pus această întrebare deoarece sunt un inadaptat și doresc să le dau copiilor mei posibilitatea de a alege. Dacă ești educat, poți să „joci rolul” de învățat, dacă dorești. Invers este mai greu, aproape imposibil. Așa că … în condițiile campaniei de îndoctrinare și reducere a capacităților cognitive din ce în ce mai intense promovate atât de stat cât și de mass-media, cum conving un copil să gândească, să citească, să învețe să aleagă în cunoștință de cauză.

Tentațiile actuale de a se conforma sunt multe și mari: cititul este înlocuit de filme (care, pe lângă o interpretare proprie, prescurtată și, uneori, alterată a unui text – poveste, roman, etc. – mai și inserează reclame la anumite produse, atitudini), subtitrarea scrisă este înlocuită cu traducerea verbală, muzica clasică, elaborată, mai greu de „digerat” este înlocuită de zgomotul fără fond al manelelor, metalului, hip-hop-ului, pop-ului, cu artiști cel puțin controversați, dacă nu chiar deraiați intenționat (Lady Gaga, Madonna). Computerele aduc accesul la cunoaștere, dar și la pornografie (uneori bifând doar o căsuță în care afirmi că ai peste 18 ani), site-uri cu informații prezentate în mod (ne)intenționat eronate (wikipedia) care sunt recepționate ca fiind credibile de către o persoană mai puțin informată, violență. Dar nu acuz producătorii de computere, ofertanții de informații de pe internet, sau creatorii de jocuri de intenții malefice (nu este scopul acestui articol), ci caut soluții pentru deschiderii „minților crude” către discernământ în analiza informațiilor la care au acces și, pentru aceasta, crearea unei ierarhii de valori normale și corecte.

1. Eu am citi mult (aveam chiar discuții aprinse cu părinții mei că neglijez învățătura în favoarea cititului – am simțit opoziția învățătură-educație încă din copilărie), dar copii de astăzi nu mai au această dorință. Cum să le insuflăm această dorință ocolind, pe cât posibil, cărți care prezintă subiecte de îndoctrinare (justificarea folosirii violenței pentru oprirea violenței, promovarea urii, geloziei, dragostei posesive și erotice). Dacă citești mai mult, cărțile încep să „vină la tine, să te aleagă”. Am constatat aceasta având o bibliotecă generoasă, dar luând – de cele mai multe ori instinctiv – decizia citirii unei cărți când eram pregătit să o înțeleg. Dar, pentru cineva aflat la început de drum, poate fi cu urmări pe termen lung. Dar cine știe, poate fi ca mersul – până ajungi să ai echilibru pe picioare, cazi de câteva ori.

2. Cum convingi un copil să asculte muzică adevărată (nu numai clasică), când nu este la modă și nu mai este doar o singură „sursă de zgomot” în casă. Mai demult nu aveam de ales – dacă părinții ascultau ceva (indiferent dacă Vivaldi, Fărămiță Lambru sau Maria Tănase) la magnetofon – puteai merge în dormitor (sau pleca pe afară), sau ascultai împreună cu ei. Așa au ajuns unii dintre noi să aibă cultură muzicală. Dar acum copilul are alternative foarte diverse, mergând până la MP3-player-ul pe care îl poartă unii aproape în permanență, al cărui conținut poate (dar nu cred că este soluția cea mai bună) fi controlat și cenzurat. Nu mai luăm în considerare „agresivii” care oferă generos, cu mulți decibeli, manele la tot cartierul, indiferent de oră.

3. Cum să îi explici unui copil că „nu tot ce se predă la școală se mănâncă”, ca să mă exprim așa. Că: 1 + 1 = 2 – doar dacă accepți împărțirea la zero ca fiind absurdă; două drepte paralele nu se întâlnesc niciodată (similară cu teoria pământului plat) – două cercuri care se intersectează, cu perimetrul cât o galaxie, sunt „paralele” în zona dintre punctele de intersecție, pentru un privitor uman; atomul și componentele sale sunt de natură materială – fapt infirmat deja de fizica cuantică, dar susținut de învățământul tradițional; încălzirea globală este efectul emisiilor de CO2 – păi am învățat la biologie că plantele se „hrănesc” cu CO2, eliminând O2, prin procesul de fotosinteză, deci ar trebui să „explodeze” vegetația pe terra. Dar, dacă se duce cu ideile astea la școală va fi tratat ca un excentric, dus cu pluta. În plus, nu are cunoștințele necesare argumentării acestor afirmații, așa că va fi repede și ușor contrazis de „profesorul știe tot”. Și, dacă la școală i se predau prostii, cum să îl convingi să meargă în continuare și să asimileze informațiile care i se predau … Totuși, noi am rezistat cu stoicism, a „luat bacul”, unii am fost și pe la facultăți.

4. Specializarea este unul dintre laitmotivele preferate ale societății moderne. Dar este benefică? Până la un punct cred că da – sub forma îndrumării copilului spre domeniul pentru care are mai mare pasiune (sau talent). Dar cine poate spune că un copil are talent într-un anumit domeniu? Care sunt criteriile? Dacă are „ureche muzicală” înseamnă că nu va putea ajunge un geniu în domeniul informaticii? S-au văzut cazuri în care o persoană a dovedit talent într-un domeniu, dar a făcut o pasiune pentru alt domeniu, unde a excelat. Înclin să cred că o educație echilibrată, care să cuprindă crearea bazelor atât pentru domeniile „tehnice” (evit să le numesc exacte, deoarece schimbarea teoriilor lor de bază de-a lungul timpului a demonstrat că nu sunt), cât și pentru cele artistice sau spirituale. Adolescentul și apoi adultul care va deveni va putea să aprofundeze și să dezvolte domeniul pentru care simte cea mai mare atracție. Fără să omitem sportul – dacă este posibil chiar un pic de „performanță” (să nu uităm că minte sănătoasă într-un corp bolnav este mai greu să cultivi, iar o respirație corectă, așa cum dezvoltă sportivii în mod natural, duce la un aport mai mare de oxigen la organul care consumă cel mai mult – creierul).

5. Crearea unei atitudini de analizator al informațiilor primite, înainte de a le înmagazina. La fel cum ar trebui să citim informațiile de pe ambalajul unui produs înainte de a-l pune în coș, detaliile contractului înainte de a-l semna, cunoașterea mai amănunțită a oamenilor înainte de a-i include în cercul de amici sau prieteni, ar trebui să analizăm informațiile care ni se predau (la școală, dar nu numai) sau nu se oferă. Acest comportament este util de dezvoltat la copii – îi va ajută să evite manipulările și cursele întinse de diverse persoane, de mass-media, firme private sau de societate (stat).

6. Reducerea (și apoi renunțarea) la îndoctrinarea prin intermediul televiziunii. Din ce în ce mai mult televizorul se transformă dintr-un ofertant de divertisment într-un canal de manipulare și îndoctrinare. Practic nu mai găsești niciun domeniu, nicio emisiune care să nu încerce să te canalizeze într-o direcție, să nu îți „vândă” ceva. Partea mai gravă este că se folosesc tehnici cu efect din ce în ce mai intens și direcțiile către care suntem împinși sunt afișate tot mai ostentativ (consumatorism excesiv, erotism exagerat vecin cu pornografia, promovarea homosexualității și a consumului de droguri ca normalitate, exacerbarea sentimentelor josnice precum ura, frica, gelozia, egoismul, incitarea la violență). Nici desenele animate sau filmele pentru copii nu mai sunt deloc educative, ci urmează tendințele generale, iar actorii din aceste filme promovează – ca personaje sau în viața reală – comportamente deviante (actrița personajului Hannah Montana a spus că de la 13 ani a avut relații sexuale cu prietenul ei, timp de 3 ani, cât au fost prieteni; în partea care urmează la Spiderman (a 3-a), personajul va fi un mulatru între negru și hispanic, homosexual).

Acestea sunt părerile mele și nu le consider complete sau corecte, ci servesc drept bază de dicuții pentru cei care, la fel ca mine, are (sau care va avea) copii și dorește să pentru ei alt viitor decât cel de roboței în slujba sistemului.

Cât despre sistemul de învățământ transformat în sistem de educație, până când societatea nu va dori altceva decât masă de manevră, va fi doar o temă de dezbatere teoretică, cu puține șanse de aplicare. Poate într-o comunitate restrânsă, ca proiect de studiu.

Anunțuri
  1. #1 by laurentiu cosmin stoian on 8 August 2011 - 9:57

    99% din ce ai scris este rezultatul „invatamantului” cu program fix la care ai luat parte pana acum. restul este „educatia” ta cu privire la viata in general si la cum se poate prezenta un punct de vedere cu finalitate din parte cititorului de a alege ce considera aplicabil, adica „liberul arbitru” – in special. dar … am uitat, „invatamantul” si/a indeplinit menirea cu privire la tine: te/a indoctrinat cu ideea ca esti „atoatecunoscator”! felicitari!

    • #2 by bisericadinsuflet on 8 August 2011 - 20:02

      Comentariul tău care este doar un atac la persoană arată, o dată în plus, materialul din care ești făcut. Faptul că „acoperi de respect” pe cineva care și-a spus o părere diferită de a ta, fără să te pronunți cu argumente „pe fond”, se încadrează în modelul de comportament condiționat.
      QED

  1. Nimeni nu s-a născut adult. Despre învățământul obligatoriu « Biserica din suflet

Părerea ta ... dacă „pari” altfel

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: