Politica de confidenţialitate Google = vrem să știm TOTUL despre voi și să facem ce vrem cu aceste informații

Politica de confidenţialitate Google: Ultima modificare: 1 martie 2012 (vizualizaţi versiunile arhivate)

Există numeroase moduri în care puteţi utiliza serviciile noastre: pentru a căuta şi pentru a distribui informaţii, pentru comunicarea cu alte persoane sau pentru a crea conţinut nou. Când distribuiţi informaţii către noi, de exemplu, prin crearea unui Cont Google, putem îmbunătăţi chiar mai mult serviciile respective – pentru a vă afişa rezultate ale căutării şi anunţuri mai relevante, pentru a vă ajuta să vă conectaţi cu persoane sau pentru a face distribuirea către alte persoane mai uşoară şi mai rapidă. Când utilizaţi serviciile, dorim să înţelegeţi cum folosim informaţiile şi modurile în care vă puteţi proteja confidenţialitatea.

Politica noastră de confidenţialitate explică:

  • Ce informaţii colectăm şi de ce le colectăm.
  • Cum utilizăm respectivele informaţii.
  • Opţiunile pe care le oferim, inclusiv modul în care se accesează şi se actualizează informaţiile.

Am încercat să simplificăm lucrurile cât mai mult posibil, dar, dacă nu sunteţi familiarizat(ă) cu termeni ca, de exemplu, cookie-uri, adrese IP, etichete pixel şi browsere, atunci citiţi mai întâi despre aceşti termeni cheie. Confidenţialitatea dvs. este importantă pentru Google. Aşadar, fie că sunteţi nou pe Google, fie că sunteţi utilizator vechi, vă rugăm să acordaţi timp cunoaşterii practicilor noastre şi, dacă aveţi întrebări, contactaţi-ne.

Informaţiile pe care le colectăm

Colectăm informaţii pentru a oferi servicii mai bune tuturor utilizatorilor noştri: de la informaţii de bază, cum ar fi limba pe care o vorbiţi, la aspecte mai complexe, cum ar fi care sunt anunţurile pe care le veţi considera cele mai utile sau persoanele care contează cel mai mult pentru dvs. în mediul online.

Colectăm informaţii în două moduri:

  • Informaţii pe care le furnizaţi. Pentru multe dintre serviciile noastre, este nevoie să vă creaţi un Cont Google. Când creaţi unul, vă solicităm informaţii cu caracter personal, cum ar fi numele, adresa de e-mail, numărul de telefon sau de carte de credit (bs: deci pot face și achiziții online în numele dvs.). Dacă doriţi să beneficiaţi la maximum de funcţiile de distribuire pe care le oferim, este posibil să vă solicităm, în plus, să creaţi un Profil Google vizibil pentru public, care poate include numele şi fotografia dvs (bs: deci vom ști TOTUL, mai mult decât știe poliția – iar noi suntem o firmă privată).
  • Informaţii pe care le obţinem prin utilizarea serviciilor de către dvs. Putem colecta informaţii despre serviciile pe care le utilizaţi şi despre modul în care le utilizaţi, cum ar fi cu ocazia vizitării unei pagini de internet care utilizează serviciile noastre de publicitate sau a vizualizării şi interacţiunii cu anunţurile şi conţinutul nostru. Aceste informaţii includ:
    • Informaţii despre dispozitiv

      Putem colecta informaţii despre dispozitiv (cum ar fi modelul de hardware, versiunea sistemului de operare, identificatorii unici ai dispozitivului şi informaţii despre reţeaua mobilă, inclusiv numărul de telefon). Google poate asocia identificatorii dispozitivului sau numărul de telefon cu Contul dvs. Google (bs: și unii ne spun paranoici când atragem atenția asupra acestor practici).

    • Informaţii de jurnal

      Când utilizaţi serviciile noastre sau vizualizaţi conţinutul furnizat de Google, putem să colectăm automat şi să stocăm anumite informaţii în jurnalele de pe server. Acestea pot include:

      • Detalii despre modul în care aţi utilizat serviciul nostru, cum ar fi interogările de căutare.
      • Informaţii înregistrate în jurnalele de telefonie, cum ar fi numărul de telefon, numărul apelantului, numerele de redirecţionare, ora şi data apelurilor, durata acestora, informaţiile de direcţionare a mesajelor SMS şi tipurile de apeluri (bs: ați înțeles bine??? vor accesa TOATE informațiile din jurnalul de telefonie !!!).
      • Adresa IP.
      • Informaţii despre evenimentele survenite pe dispozitiv, cum ar fi erorile, activitatea sistemului, setările hardware, tipul de browser, limba acestuia, data şi ora solicitării dvs. şi adresa URL de referinţă.
      • Cookie-uri care pot identifica în mod unic browserul dvs. sau Contul dvs. Google.
    • Informaţii despre locaţie

      Când utilizaţi un serviciu Google care funcţionează pe bază de locaţie, putem colecta şi prelucra informaţii despre locaţia dvs. reală, cum ar fi semnalele GPS trimise de un dispozitiv mobil. De asemenea, putem utiliza diverse tehnologii pentru a stabili locaţia, cum ar fi datele colectate de senzorii dispozitivului dvs. care, de exemplu, pot furniza informaţii despre punctele de acces Wi-Fi şi turnurile de telefonie mobilă din apropiere (bs: adică le dai dreptul să te spioneze – iar serviciile secrete vor plăti SUME IMENSE pentru aceste informații – bineînțeles, din banii de la buget, adică ai noștri).

    • Numere unice de aplicaţie

      Anumite servicii includ un număr unic de aplicaţie. Acest număr şi informaţiile despre instalare (de exemplu, tipul de sistem de operare şi numărul versiunii aplicaţiei) pot fi trimise la Google atunci când instalaţi ori dezinstalaţi serviciul respectiv sau când acesta din urmă contactează periodic serverele noastre, de exemplu, pentru actualizările automate.

    • Stocarea la nivel local

      Putem colecta şi stoca informaţii (inclusiv informaţii cu caracter personal) la nivel local pe dispozitivul dvs. utilizând mecanisme precum stocarea pe web prin browser (inclusiv HTML 5) şi memoriile cache aferente datelor aplicaţiilor.

    • Cookie-urile şi identificatorii anonimi

      Utilizăm diverse tehnologii pentru a colecta şi stoca informaţii atunci când vizitaţi un serviciu Google, acestea putând include trimiterea unor cookie-uri sau a unor identificatori anonimi către dispozitivul dvs. De asemenea, utilizăm cookie-uri şi identificatori anonimi atunci când interacţionaţi cu serviciile pe care le oferim partenerilor noştri, cum ar fi servicii de publicitate sau funcţii Google care pot apărea pe alte pagini de internet.

Cum utilizăm informaţiile pe care le colectăm

Utilizăm informaţiile pe care le colectăm din toate serviciile noastre pentru a furniza, întreţine, proteja şi îmbunătăţi serviciile respective, pentru a dezvolta unele noi şi pentru a proteja compania Google şi pe utilizatorii noştri. De asemenea, utilizăm aceste informaţii pentru a vă oferi conţinut personalizat, cum ar fi rezultate ale căutării şi anunţuri mai relevante.

Putem să utilizăm numele pe care îl furnizaţi în profilul Google în cadrul tuturor serviciilor pe care le oferim şi care necesită un Cont Google. În plus, putem să înlocuim numele anterioare asociate cu Contul dvs. Google, astfel încât să fiţi reprezentat consecvent în cadrul tuturor serviciilor noastre. Dacă alţi utilizatori au deja adresa dvs. de e-mail sau alte informaţii care vă identifică, putem să le afişăm informaţiile vizibile în mod public din Profilul Google, cum ar fi numele şi fotografia dvs.

Când contactaţi Google, putem să păstrăm o înregistrare a comunicării dvs. pentru a ajuta la rezolvarea oricăror probleme pe care le-aţi putea întâmpina. Putem să utilizăm adresa dvs. de e-mail pentru a vă informa despre serviciile noastre, cum ar fi anunţuri despre modificările sau îmbunătăţirile viitoare (bs: își alocă dreptul de a face spam).

Utilizăm informaţiile colectate din cookie-uri şi din alte tehnologii, cum ar fi etichetele pixel, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor şi calitatea globală a serviciilor noastre. De exemplu, salvând preferinţele de limbă, vom putea afişa serviciile în limba pe care o preferaţi. Când vă afişăm anunţuri personalizate, nu asociem niciun cookie şi niciun identificator anonim cu categoriile speciale, cum ar fi cele bazate pe rasă, pe religie, pe orientare sexuală sau pe sănătate.

Putem să combinăm informaţiile personale din cadrul unui serviciu cu informaţiile (inclusiv cele personale) din alte servicii Google. De exemplu, pentru a simplifica distribuirea conţinutului către persoanele pe care le cunoaşteţi. Nu vom combina informaţiile obţinute din cookie-ul DoubleClick cu informaţiile de identificare personală, decât dacă avem consimţământul dvs. pentru înscriere.

Vă vom cere acordul înainte de a utiliza informaţiile în alte scopuri decât cele descrise în prezenta Politică de confidenţialitate.

Google prelucrează informaţii cu caracter personal pe serverele proprii din multe ţări de pe glob. Informaţiile dvs. cu caracter personal pot fi prelucrate pe un server situat în afara ţării dvs. de reşedinţă.

Transparenţă şi posibilitatea de a alege

Utilizatorii au nelămuriri diferite referitoare la confidenţialitate. Scopul nostru este să explicăm clar ce informaţii colectăm, astfel încât să puteţi lua decizii bine informate referitor la modul în care acestea sunt utilizate. De exemplu, aveţi posibilitatea:

De asemenea, puteţi seta browserul să blocheze toate cookie-urile, inclusiv cele asociate cu serviciile noastre, sau să indice când plasăm un cookie. Cu toate acestea, este important să reţineţi că este posibil ca multe dintre serviciile noastre să nu funcţioneze corespunzător dacă aţi dezactivat cookie-urile. De exemplu, este posibil să nu ne amintim care sunt preferinţele dvs. pentru limbă.

Informaţiile pe care le distribuiţi

Multe dintre serviciile noastre vă permit să distribuiţi informaţii către alte persoane. Reţineţi că atunci când distribuiţi informaţii în mod public, acestea pot fi indexate de motoarele de căutare, inclusiv de Google. Serviciile noastre vă oferă diverse opţiuni de distribuire şi de eliminare a conţinutului.

Accesarea şi actualizarea informaţiilor dvs. cu caracter personal

Ori de câte ori utilizaţi serviciile noastre, scopul nostru este de a vă oferi acces la informaţiile dvs. cu caracter personal. Dacă informaţiile respective sunt greşite, ne străduim să vă oferim modalităţi de a le actualiza rapid sau de a le şterge, exceptând cazurile în care trebuie să păstrăm respectivele informaţii în scop de afaceri sau în scop legal (bs: adică poți să modifici ce vor vedea ceilalți – dar ei păstrează TOATE informațiile și le vor folosi, inclusiv pentru interes propriu). Atunci când vă actualizaţi informaţiile cu caracter personal, vă putem solicita să vă confirmaţi identitatea înainte să acţionăm în baza solicitării respective.

Putem să respingem solicitările care se repetă în mod nerezonabil, care necesită un efort tehnic excesiv (de exemplu, dezvoltarea unui nou sistem sau modificarea fundamentală a unei practici existente), care periclitează confidenţialitatea altor persoane sau care ar fi extrem de nepractice (de exemplu, solicitările referitoare la informaţiile stocate pe medii de rezervă).

Atunci când putem furniza acces la informaţii şi la corectarea acestora, vom face acest lucru în mod gratuit, cu excepţia cazurilor în care ar fi necesar un efort excesiv (bs: ce înseamnă „efort excesiv”? Se deschide poarta pentru PLATA seviciilor oferite). Scopul nostru este să furnizăm serviciile într-un mod în care informaţiile sunt protejate împotriva distrugerii accidentale sau rău intenţionate. De aceea, după ce ştergeţi informaţii din cadrul serviciilor, este posibil să nu ştergem imediat copiile reziduale de pe serverele noastre active şi să nu eliminăm informaţiile din sistemele noastre de rezervă (bs: deci modifică ce văd alții, dar păstrează informațiile).

Informaţiile pe care le distribuim

Nu distribuim informaţiile cu caracter personal către companii, organizaţii şi persoane din afara Google, decât dacă intervine una dintre următoarele situaţii:

  • Cu consimţământul dvs.

    Vom distribui informaţii cu caracter personal către companii, organizaţii sau persoane din afara Google atunci când avem consimţământul dvs. în acest sens. Solicităm consimţământul de înscriere pentru distribuirea oricăror informaţii speciale cu caracter personal.

  • Către administratorii de domenii

    În cazul în care Contul dvs. Google este gestionat de un administrator de domeniu (de exemplu, în cazul utilizatorilor Google Apps), atunci administratorul dvs. de domeniu şi distribuitorii care furnizează asistenţă pentru utilizatori în cadrul organizaţiei dvs. vor avea acces la informaţiile din Contul Google (inclusiv la e-mail şi la alte date) (bs: să aibă acces la e-mail??? Și se numesc politici de confidențialitate? Poate este corect: POLITICI DE ACCEPTARE A SPIONAJULUI !!!). Administratorul dvs. de domeniu ar putea:

    • Să vizualizeze statisticile referitoare la contul dvs., cum ar fi cele legate de aplicaţiile pe care le instalaţi (bs: și să vândă aceste informații către Microsoft sau alți nesătui pentru a te da în judecată că folosești software fără licență).
    • Să modifice parola contului dvs .
    • Să suspende sau să anuleze accesul dvs. la cont (bs: ați înțeles bine??? Le dai toate informațiile apoi te aruncă la gunoi dacă nu le mai place de tine).
    • Să acceseze sau să păstreze informaţiile stocate ca parte a contului dvs (bs: adică să-și „bage nasul” fără aprobare în informații personale).
    • Să primească informaţii despre contul dvs. pentru a îndeplini cerinţele legii aplicabile, reglementările în vigoare, procedurile legale sau solicitările guvernamentale executorii (bs: adică să vă dea pe mâna poliție, serviciilor secrete – iar tot ce ai spus va fi folosit împotriva ta).
    • Să vă restricţioneze posibilitatea de a şterge sau de a edita informaţiile ori setările de confidenţialitate (bs: aici nu am înțeles eu bine … DECI TE ABURESC CĂ POȚI SCHIMBA SETĂRILE, DAR NU VOR FACE MODIFICĂRILE ACESTORA ???!!! Sau am înțeles exact și scrie: sunteți la mâna noastră, legați și fără să puteți face NIMIC).

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să consultaţi Politica de confidenţialitate a administratorului dvs. de domeniu.

  • În vederea prelucrării externe

    Furnizăm informaţii cu caracter personal afiliaţilor noştri sau altor parteneri de afaceri sau persoane de încredere pentru a le prelucra în numele nostru, pe baza instrucţiunilor noastre şi în conformitate cu Politica noastră de confidenţialitate şi cu orice alte măsuri corespunzătoare de confidenţialitate şi securitate.

  • Din motive legale

    Vom distribui informaţii cu caracter personal către companii, organizaţii sau persoane din afara Google în cazul în care considerăm cu bună credinţă că accesarea, utilizarea, păstrarea sau dezvăluirea informaţiilor respective sunt necesare în mod rezonabil pentru:

    • Respectarea legii aplicabile, a reglementărilor, a procedurilor legale sau a solicitărilor guvernamentale executorii (bs: gen ACTA sau cine știe ce vor mai născoci – http://www.romanialibera.ro/tehnologie/internet/conspiratie-impotriva-internetului-se-pregateste-un-tratat-mai-periculos-decat-acta-254449.html. Dacă vei scrie într-un mail „să moară Xulescu,” care este președinte, te vor aresta pentru tentativă de asasinat).
    • Punerea în aplicare a Termenilor şi condiţiilor în vigoare, inclusiv investigarea posibilelor încălcări ale acestora.
    • Detectarea, prevenirea sau combaterea în alt mod a fraudei, a problemelor de securitate sau de ordin tehnic.
    • Protejarea împotriva încălcării drepturilor, proprietăţii sau siguranţei companiei Google, a utilizatorilor noştri sau a publicului, aşa cum se stipulează sau se permite prin lege.

Putem distribui în mod public şi către partenerii noştri, cum ar fi editorii, agenţii de publicitate sau paginile de internet conexe, informaţii cumulate, care nu identifică personal utilizatorii. De exemplu, putem să distribuim informaţii în mod public pentru a indica tendinţe ale utilizării generale a serviciilor noastre.

În cazul în care compania Google este implicată într-o fuziune, într-o achiziţie sau într-o vânzare de active, vom continua să asigurăm confidenţialitatea tuturor informaţiilor cu caracter personal şi vom notifica utilizatorii afectaţi înainte ca informaţiile cu caracter personal să fie transferate sau să intre sub incidenţa unei alte Politici de confidenţialitate.

Securitatea informaţiilor

Depunem eforturi pentru a proteja Google şi utilizatorii noştri împotriva accesului neautorizat sau a modificării, dezvăluirii ori distrugerii neautorizate a informaţiilor pe care le deţinem. În special:

  • Criptăm multe dintre serviciile noastre utilizând SSL.
  • Vă oferim o metodă de verificare în două etape atunci când accesaţi Contul dvs. Google şi o funcţie de Navigare sigură în Google Chrome.
  • Ne revizuim practicile de colectare, stocare şi prelucrare a informaţiilor, inclusiv măsurile de securitate fizice, pentru a oferi protecţie împotriva accesului neautorizat la sisteme.
  • Restricţionăm accesul la informaţiile cu caracter personal, oferindu-l numai angajaţilor, contractorilor şi agenţilor Google care sunt îndreptăţiţi să afle respectivele informaţii pentru a le putea prelucra în numele nostru şi care se supun unor obligaţii contractuale stricte de confidenţialitate şi pot fi traşi la răspundere sau cărora li se poate desface contractul dacă nu îndeplinesc aceste obligaţii.

Aplicabilitate

Politica noastră de confidenţialitate se aplică tuturor serviciilor oferite de Google Inc. şi de afiliaţii săi, inclusiv serviciilor oferite pe alte pagini de internet (cum ar fi serviciile noastre publicitare), dar nu şi serviciilor care au politici de confidenţialitate separate, care nu încorporează prezenta Politică de confidenţialitate.

Politica noastră de confidenţialitate nu se aplică serviciilor oferite de alte companii sau persoane fizice, inclusiv produselor sau paginilor de internet care vă pot fi afişate în rezultatele căutării, paginilor de internet care pot include servicii Google sau alte pagini de internet conectate din cadrul serviciilor noastre. Politica noastră de confidenţialitate nu include practicile referitoare la informaţii care aparţin altor companii şi organizaţii care fac reclamă serviciilor noastre şi care pot utiliza cookie-uri, etichete pixel şi alte tehnologii pentru a afişa şi a oferi anunţuri relevante.

Punerea în aplicare

Examinăm în mod regulat propria conformitate cu Politica noastră de confidenţialitate. De asemenea, aderăm la mai multe cadre de autoreglementare. Când primim reclamaţii oficiale scrise, pentru confirmare, contactăm persoana care a formulat reclamaţia respectivă. Colaborăm cu autorităţile de reglementare corespunzătoare, inclusiv cu autorităţile locale pentru protecţia datelor, pentru a soluţiona orice reclamaţii referitoare la transferul datelor cu caracter personal şi pe care nu le putem soluţiona direct cu utilizatorii noştri.

Modificările

Politica noastră de confidenţialitate se poate modifica periodic. Drepturile dvs. în baza acestei Politici de confidenţialitate nu vor fi diminuate fără consimţământul dvs. explicit. Orice modificări aduse Politicii de confidenţialitate vor fi postate pe această pagină şi, în cazul în care modificările sunt importante, vom furniza o notificare cu o mai mare vizibilitate (inclusiv, în cazul anumitor servicii, o notificare prin e-mail privind modificările aduse Politicii de confidenţialitate). De asemenea, vom păstra în arhivă versiunile anterioare ale acestei Politici de confidenţialitate, astfel încât să le puteţi consulta.

Practicile specifice produselor

Următoarele notificări explică anumite practici specifice referitoare la anumite produse şi servicii Google pe care le-aţi putea utiliza:

Sursa: http://www.google.ro/intl/ro/policies/privacy/preview/

bisericadinsuflet: pe mine m-au convins: trec urgent pe linux sau alt sistem de operare FREE, la fel și aplicațiile, și RENUNȚ DEFINITIV la google și serviciile lor (sigur vor înflori motoarele de căutare alternative, fără legătură cu NOM). Pentru cei interesați se pot ÎNCĂ cumpăra domenii .ro la sume modice, iar stocarea mailurilor și a site-ului pe un server privat costă 45 RON/an – spațiu de stocare 1GB (dacă îl administrezi singur). De exemplu http://www.webfactor.ro – cel puțin au o POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE, nu una de spionaj.

Cred că nu este lipsit de importanță și boicotarea facebook-ului, și a altor rețele de „socializare” – spionaj. Sau, cel puțin, a nu le mai accesa și a mai pune și alte informații. Oricum, ce au până în prezent nu mai putem șterge din baza lor de date.

A început ofensiva OFICIALĂ de spionaj prin internet și cenzurare a celor care au păreri împotriva sistemului și prefigurează ce va fi în REAL WORLD.

Dumnezeu să ne aibă în pază.

Anunțuri
  1. #1 by bleumarin on 25 Februarie 2012 - 15:38

    EXISTA ALTERNATIVE TREBUIE SA STII UNDE SA CAUTI:

    1. ojooo.com il folosesc pentru mail: https://ojooo.com/

    2. iron browser il folosesc pentru a naviga paginile web: http://www.srware.net/en/software_srware_iron_download.php

    3. startpage folosesc pentru a cauta pe internet: https://startpage.com/

    • #2 by bisericadinsuflet on 25 Februarie 2012 - 16:04

      Mulțumesc pentru informații. Am verificat informațiile pe care le-ai prezentat și am constatat că:
      1. ojoo.com pare de încredere (firmă înregistrată în Germania, declară că se supune legilor germane).
      2. am unele rezerve față de iron browser, deoarece se bazează pe chrome (nu am încredere în conținutul codului sursă). Mai caut, aștept și alte propuneri
      3. startpage.com se bazează pe google, cu anonimizarea căutării (care poate fi relativă dacă nu este făcută cum trebuie, sau de un site de încredere – știi că nu se află chiar google în spatele unor astfel de „anonimizatoare”?). Am găsit un motor de căutare https://ixquick.com care are două caracteristici: conexiune criptată HTTPS cu serverul și căutare cu motor propriu. Firma este înregistrată în Olanda.

  1. Sarkozy: vizitarea site-urilor teroriste sau violente va fi pedepsită « Biserica din suflet

Părerea ta ... dacă „pari” altfel

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: