Carte de rugăciuni

Am căutat pe internet o carte de rugăciuni pentru folosință zilnică, dar nu am găsit, comasat într-un loc, toate rugăciunile necesare unui creștin pe parcursul unei zile normale. Pentru că nu are rost să reinventăm roata, pun la dispoziția celor interesați această colecție de rugăciuni. Dacă am omis ceva sau considerați că ar fi utile și alte rugăciuni sau știți rugăciuni mai ample și mai bine adaptate nevoilor noastre decât cele cuprinse aici, vă rog să le postați.

Fie ca jertfa rugăciunii noastre să fie primită. Doamne ajută.

RUGĂCIUNI DE PESTE ZI

RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le împlinești, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noștri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi sa ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

RUGĂCIUNI DE DIMINEAȚĂ
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti, Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne, mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Sfanta Treime; Sfant, Sfant, Sfant esti, Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecdtorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi. Ci cu frica strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti, Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Prea Sfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine, lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut pentru faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si intru deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa maresc si sa slavesc puterea Ta. Deci, lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant intru marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatălui și al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

RUGĂCIUNE DE SEARĂ
Dumnezeule cel vesnic si imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi, cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul si curateste, Doamne, smeritul meu suflet de toata intinaciunea trupulul si a sufletului. Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticaIosul men asternut bine sa plac preasfantului Tau nume in toate zilele vietii mele si sa biruiesc pe vrajmasii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupesti, si pe cei fara de trup. Si ma izbaveste, Doamne, de gandurile cele desarte, care ma intineaza si de poftele cele rele. Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi. Somn cu pace daruieste-mi. Pe ingerul Tau cel aparator trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul. Ca Tu esti pazitorul sufletelor si al trupurilor noastre si Tie slava inaltam, Tatălui și Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

RUGĂCIUNE LA VREMEA MESEI
Rugăciune la masa de prînz:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţească-Se numele Tău. Vie Împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pămînt. Pîinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia, şi puterea şi slava: a Tatălui, şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Rugăciune după masa de prînz:
Mulţumim Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale pămînteşti; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta Împărăţie, ci – precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mîntuitorule, pace dîndu-le lor – aşa vino şi la noi şi ne mîntuieşte. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită, şi prea-nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvîntul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Rugăciune la masa de seară:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Mînca-vor săracii, şi se vor sătura, şi vor lăuda pe Domnul; iar celor ce-L caută pe Dînsul vii le vor fi inimile în veacul veacului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Rugăciune după masa de seară:
Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrurile mîinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inimile noastre din rodul grîului, al vinului şi al untdelemnului; al lor, ce s-au înmulţit. Cu pace împreună ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde ne-ai aşezat.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită, şi prea-nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decît Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvîntul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte. Doamne, miluieşte.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Rugăciunea părinţilor pentru copiii lor
Doamne, Dumnezeule! Copii pe care îi am sunt un dar al bunătăţii Tale. Tu ai făcut a se naşte în mine simţământul care îi face scumpi inimii mele, simţământul dragostei părinteşti.
Tie îţi închin copiii mei, Doamne! Binevoieşte a le fi lor Părinte; eu sunt un neputincios muritor şi fără de ajutorul Tău nu pot face nimic.
Tu, Cel ce dai hrană păsărilor cerului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, Părinte a toată lumea, binevoieşte a îngriji şi de copiii mei, ca să poată fi fericiţi şi în viaţa aceasta, şi în cea viitoare. Ajută-mi să cultiv în ei bunătatea şi printr-o bună creştere să îi fac folositori semenilor.
Dă-le lor, Doamne, înţelepciune, ca să cunoască şi să voiască binele. Dă-le lor comorile cele cereşti ale virtuţii, că acestea sunt bogăţii nepieritoare. Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogăţii pământeşti care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trupuri sănătoase şi iubitoare de osteneală, ca să poată câştiga lupta împotriva relelor vieţii. Păzeşte inimile lor de orice alunecare păcătoasă şi apără nevinovăţia lor.
Rânduieşte, Preabunule Stăpâne, ca ei să ajungă prin harul Tău fii credincioşi ai Sfintei noastre Biserici şi să binecuvânteze Numele Tău în veci.
Doamne, Dumnezeule, iartă-mă că nu ştiu să cresc cum se cuvine aceşti copii pe care mi i-ai dăruit. Iartă-mă, Dumnezeule, iartă-mă! În loc să înveţe de la mine numai cele bune, copiii învaţă şi cele rele şi fără să vreau devin prilej de sminteală pentru ei. Degeaba îi sfătuiesc să facă binele şi să ţină poruncile dacă ei văd că eu nu le păzesc. Degeaba îi îndemn cu vorbele dacă faptele mele nu sunt pe măsură.
O, cât sunt de vinovat în faţa Ta şi a lor! În loc să Te mărturisesc prin faptele mele, am făcut împotrivă. Greu cu adevărat este pentru mine, păcătosul, să cresc copiii cum trebuie. Cum va creşte un copil care nu a văzut în părinţii săi pildă de fapte bune?
Iartă-mă, Doamne, iartă-mă! Iartă-i şi pe părinţii, pe moşii şi strămoşii mei, pentru toate păcatele pe care le-au săvârşit, fiind prin ele pietre de poticnire pentru urmaşii lor.
Îndreptează-mă pe mine, păcătosul, Doamne, să duc o viaţă curată ca să-mi pot îndrepta copiii pe calea poruncilor Tale.
Să vină pacea Ta peste casa noastră, să vină peste noi mila Ta, ca să sporim în fapte bune şi în tot ce e bineplăcut ție. Ca să petrecem cealaltă vreme a vieţii noastre în pocăinţă şi să dobândim în această viaţă darul Tău, iar în cealaltă, bucuria veşnică. Pentru rugăciunile Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Amin.

Rugaciune pentru sot (sotie)
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ne-ai invatat sa ne rugam tot timpul unul pentru celalalt, ceea ce facem acum cerandu-Ti mila si bunavointa, ai grija si pazeste pe sotul meu (sotia mea) de toate relele, cele vazute si cele nevazute. Da-i lui (ei) sanatate si intelepciune ca sa-si indeplineasca toate indatoririle, cele dupa vointa si porunca Ta. Pazeste-l (o) de toate ispitele carora le-ar putea cadea prada. Sprijineste-l (o) in credinta adevarata si dragoste, ca sa putem trai impreuna in cinste, si lumineaza-ne caile dupa voia Ta. Ca a Ta este puterea si slava in vecii vecilor. Amin.
Bunule Doamne, ajuta-ne sa ne amintim mereu de sfintenia casatoriei si intareste legatura noastra. Miluieste-ne ca sa putem trai vietile noastre in credinta si dragoste. Ajuta-ne sa ne intelegem si sa avem incredere unul in celalalt si departeaza de la noi certurile. Binecuvanteaza-ne si ai mila de noi, ca sa fim vrednici de imparatia Ta; ca Tu esti Preasfant, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune pentru parinti
Dumnezeu al bunatatii, care mi-ai dat parinti, prin care am avut parte de binecuvantarile Tale. Iti multumesc Tie pentru viata care mi-ai dat-o prin ei, si pentru ca le-ai dat putinta sa aiba grija de mine. Ma rog Tie, cu smerenie, pentru sanatatea si pacea lor. Indelung rabdatorule Dumnezeule, primeste multumirile mele pentru binecuvantarile date parintilor mei. Atotputernicule, ai mila de ei in continuare si iarta-le pacatele. In bunatatea Ta, rasplateste-i pentru grija si dragostea care mi-au aratat; apara-i de toate necazurile si intristarile, si da-le lor viata lunga si fericita. Binecuvanteaza-ne Doamne, ca sa facem numai ceea ce este placut in fata Ta si impreuna sa slavim numele Tau, in toate zilele noastre. Amin.

Rugaciune pentru frati si surori
Doamne, Tie ma rog pentru fratii si surorile mele. Daruieste-le lor sanatate, pace, iubire, viata si harul Tau cel sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele placute Tie. Da-ne Doamne sa traim in pace si iubire. Asculta Doamne rugaciunea noastra si ne miluieste pe noi; ca milostiv si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru vrăjmaşi, a Sfîntului Nicolae Velimirovici:
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Doamne, binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei. Şi eu îi binecuvântez, şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit când eu m-am cruţat de la biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri. Ei m-au hulit atunci când eu m-am vorbit de bine pe sine-mi. Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu sine-mi. Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun. Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un ticălos. Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi. Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au tras înapoi cu mână de fier. Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn. Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au gonit afară. Cu adevărat, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au întins mâinile până la veşmântul Tău. Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei.
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca mreaja de păianjen, ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să se facă mormântul celor rele; ca toată comoara mea să o adun în Ceruri.
Ah, de m-aş slobozi odată de amăgirea de sine, care m-a înfăşurat în mreaja grozavă a vieţii înşelătoare. Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are vrăjmaşi pe pământ, afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni aspri. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei.
Sluga blestemă pe vrăjmaş, pentru că nu ştie; iar fiul îl binecuvântează, pentru că ştie. Căci fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. Pentru aceea, el păşeşte slobod între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru ei. Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei. Şi eu îi binecuvântez, şi nu îi blestem. Amin.

Rugaciune pentru cei bolnavi
Atotputernice Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava). Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si departeaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile. Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni. Dumnezeule ai mila de ceea ce a zidit mana Ta, intru Iisus Hristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea înainte de începerea lucrului:
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule unule născut al Tatălui celui fără de început, Care în Sfînta Ta Evanghelie ai zis: «Tatăl Meu pînă acum lucrează, şi Eu lucrez».Tu, Doamne, Cel ce ai grăit prin gura Proorocului Tău David: «Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa, pînă seara». Şi iarăşi Tu ai hotărît prin gura fericitului Tău Apostol Pavel că: «Cel ce nu lucrează să nu mănînce». Apoi, Însuţi Tu ai grăit, cu însăţi preacurată gura Ta: «Fără de Mine nu puteţi face nimic»; şi: «Orice veţi cere (de la Tatăl) întru numele Meu, Eu voi face.» Doamne Dumnezeule, ascult din toată inima Dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta, rugîndu-mă: Ajută-mi cu darul Tău să săvîrşesc lucrul ce am început, în numele Tău: al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin.

Rugăciune după săvîrşirea lucrului:
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin. Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce eşti plinirea tuturor bunătăţilor, Ţie-Ţi mulţumesc pentru ajutorul şi sporul ce mi-ai dat la lucrul acesta, pe care cu darul Tău l-am făcut astăzi. Şi acum mă rog Ţie, Doamne: Fă ca lucrarea mea să-mi fie de folos. Umple de bucurie şi de veselie sufletul meu şi mă mîntuieşte, ca un bun, şi milostiv şi de oameni iubitor. Amin.

Rugăciune de călătorie:
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin. Stăpîne, Doamne Dumnezeul nostru, Calea, Adevărul şi Viaţa – Cel ce ai bine-voit a călători în Egipt cu Iosif şi cu Preacurata Fecioară, Maica Ta; Doamne – Cel ce ai călătorit împreună cu Luca şi cu Cleopa la Emaus şi, prin frîngerea pîinii prea-mărit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim – şi acum, cu darul şi cu Dumnezeiasca Ta binecuvîntare, călătoreşte împreună cu mine, robul Tău (numele), care cu smerenie chem ajutorul Tău. Şi, precum oarecînd ai păzit pe robul Tău, Tobie, trimite-mi şi mie acum pe Îngerul Tău păzitor, ca să fie cu mine împreună călător, să mă izbăvească de toată înconjurarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi şi spre împlinirea poruncilor Tale să mă povăţuiască; ca astfel – cu pace, cu bună sporire, şi cu sănătate călătorind – iarăşi cu pace şi fără de tulburare să ne întoarcem. Şi ne dă nouă tot binele cu bucurie, ca întru slava Ta toate să se săvîrşească. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui, şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugaciune in vremuri de nevoie
Nori apasatori se aduna deasupra mea, Doamne, si amenintarea furtunii ma inspaimanta. Desi sunt in suferinta, nu ma plang pentru ca Tu esti sprijinul meu si stanca unde imi caut scaparea. Tu Doamne cunosti necazurile mele si ai grija de mine neincetat. Cu toata suferinta mea, stiu ca ma iubesti si asta imi da tarie. Cu speranta in ajutorul si bunatatea Ta, nu ma voi lasa rapus, ci ma voi lupta cu curaj si voi fi scapat. Tu esti Cel ce carmuieste lumea si vietile oamenilor; indreapta corabia vietii mele, care acum este clatinata de valuri furioase, spre ape linistite. Degeaba ma zbat singur impotriva furtunii, ca fara Tine nu pot face nimic. Catre Tine ma indrept si ma rog: vino in ajutorul meu, asa cum l-ai salvat pe Petru, care venea spre Tine pe apa. Intinde bratul Tau spre mine, cum l-ai intins spre el, Dumnezeule milostiv, si salveaza-ma degraba. Amin.

Rugaciune de multumire
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeu milostiv si indurator, a carui dragoste de oameni nu are margini; ma inchin slavei Tale cu teama si cuviosie, ca sa-Ti multumesc pentru tot ce mi-ai dat, mie robului Tau. Slava Tie Doamne, Te laud si iti cant, Stapane si Binefacatorule. Din nou ingenunchez in fata Ta, ca sa iti multumesc pentru mila si bunatatea Ta, si ma rog ca si de acum inainte sa faci minuni pentru mine, pentru ca dragostea mea pentru Tine, si pentru semenii mei sa creasca. Scapa-ma de toate relele si de toate nevoile. Da-mi liniste si pace, in toate zilele mele, ca sa pot multumi Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune la caz de boala
Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita mea rugaciune pentru iertarea pacatelor mele si ca un indurat, cu dreapta Ta cea atotputernica stinge-mi focul ce m’a cuprins, inceteaza-mi boala si cu milostivirea Ta ridica-ma din patul durerilor, pentru slava numelui Tau. Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre si Tie slava inaltam, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Rugăciunea la icoana Mântuitorului
Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare gresealelor noastre, Hristoase Dumnezeule, ca de buna voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumita strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, care ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!

Rugăciunea la icoana Maicii Domnului
Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izvorul milei, invredniceste-ne si pe noi milostivirii tale. Cauta spre robul tau cel pacatos. Arata-ti puterea ta, ca totdeauna. Caci nadajduind intru tine iti strigam, cum oarecand ti-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fara de trup: Fecioara bucura-te!

Rugăciune la intrarea în biserică
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. lar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta; inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: peTataI si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugăciune înainte de spovedanie
Asculta-ma, Domnul meu si Ziditorul meu, asculta-ma iarasi pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, ca de multe ori Ti-am fagaduit sa-mi schimb viata mea cea rea si nicidecum nu am schimbat-o. Gresit-am, Doamne, gresit-am si cunosc greselile mele si imi pare rau ca le-am facut, si mi-e rusine sa vin inaintea fetei Tale, iesind, de atatea ori din cuvantul meu si neparasindu-ma de pacatele mele. Si ce voi sa zic pentru nemultumirea mea cea mare, si unde ma voi duce? Atatea strambatati ce am facut! Catre Tine vin, Stapanul meu mult milostive, si cad cu multa indrazneala la picioarele Tale, de vreme ce vad ca pentru pacatele mele ai primit injositoarea moarte pe cruce si chemi pe pacatosi prin Scripturile Tale catre Tine sa strigi cu gura Ta: Pe cel ce vine la Mine, nu-I voi scoate afara. Drept aceea, Doamne, primeste-ma si pe mine nevrednicul si-mi iarta toate pacatele si-mi da harul Tau si binecuvantarea Ta, pentru mare si nemasurata milostivirea Ta. Ca eu sunt foarte cait; caci am gresit inaintea Ta si am maniat bunatatea Ta cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul, cu voie si fara de voie. Drept aceea, de astazi inainte fagaduiesc cu adevdrat, cu darul si cu ajutorul Tau, sa nu ma mai intorc la greselile mele cele dintai, alegand mal bine moartea, decat sa calc vreuna din poruncile Tale. Si hotarasc sa Te ascult si acum si pururea, si sa ma inchin numelui Tau celui sfant, dulcele men lisus, si sa Te maresc in vecii vecilor. Amin.

Rugaciune pentru cei raposati
Bunule Doamne, aminteste-Ti de robii Tai (numele) si iarta-le lor greselile pe care le-au savarsit in timpul vietii lor, pentru ca nimeni nu este fara de pacat in afara de Tine, care ai puterea sa dai pace celor plecati dintre cei vii. Prin Dumnezeiasca Ta intelepciune si dragoste pentru oameni, Tu binecuvantezi si dai fiecaruia ceea ce are nevoie. Mantuitorule, odihneste sufletele robilor Tai (numele) care si-au pus nadejdea in Tine Atotputernicule. In mijlocul sfintilor, Iisuse Hristoase, odihneste sufletele robilor Tai, acolo unde nu este durere nici intristare nici suspin, ci viata fara de moarte.

Alta rugaciune pentru raposati
Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru crestinatate si credinta s-au savarsit, si le iarta lor toate greselile pe care cu cuvantul sau cu fapta sau cu gandul le-au savarsit si-i aseaza pe ei in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea, unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti cei din veac sfintii Tai. Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si lmpartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti viata si invierea si odihna robilor Tai adormiti, Hristoase, Dumnezeul nostru si Tie marire inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.
Cu sfintii odihneste Hristoase, sufletele robilor Tai, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Părerea ta ... dacă „pari” altfel

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: