Mircea Eliade despre “Mentalitatea francmasonică”

Nu cunosc nici un francmason și din toate cărțile pe care le-am citit n-am înțeles nimic asupra francmasoneriei. Nu știu ce vor acești oameni, cine le-a băgat în cap că își trag doctrinele de la Solomon și de la Piramide, și de ce sunt atât de misterioși cu „secretele” lor pe care le publică totuși în sute de cărți de propagandă. Dar un lucru am învățat din comerțul meu cu literatura aceasta aiurită: am învățat să cunosc mentalitatea francmasonică.
Vă veți mira, poate, aflând că acord o mentalitate francmasonică unor oameni care n-au nimic de-a face cu această societate secretă. Într-adevăr, uimitor cât de mulți intelectuali judecă lumea, spiritul și istoria cu o asemenea mentalitate francmasonică. Pe care aș putea-o rezuma astfel: fel simplist de a vedea lucrurile, criterii abstracte de judecare a istoriei. Un marxist, de pildă, exemplifică de minune mentalitatea aceasta francmasonică. Pentru marxist, toate lucrurile sunt clare, toată istoria este un joc de forțe economice, rigide, simpliste până la absurd, abstracte până la confuzie. Cu un marxist nu poți discuta. Cu nici un intelectual de formație „francmasonică” nu poți discuta. În capul lui e prea multă „lumină”, sunt prea multe „certitudini”; problemele se rezolvă, toate, cu aceeași ecuație, necunoscutele sunt, toate, de același grad, pe același plan.
Am început să mă gândesc serios că paradoxul acesta – mentalitate francmasonică – nu este un simplu paradox, după ce am cunoscut în mai deaproape mentalitatea marxistă. Un marxist este un om cu o mie de certitudini și care acceptă un singur miracol: opera lui Karl Marx. Pentru el istoria se rezolvă în câteva formule simple, care explică tot, satisface orice curiozitate, preîntâmpină orice controversă – iraționalul, imprevizibilul, ireductibilul – toate acele forțe obscure și peste putință de anticipat care fac istoria unei țări să se deosebească net de istoria altei țări – pentru un fericit marxist cu mentalitate francmasonică, nu există.
Ceea ce caracterizează această mentalitate francmasonică este strania conjugare a abstractului și a grosolanului. Într-adevăr, un spirit francmason judecă lumea și istoria într-un chip abstract (adică fără atingere directă cu realitățile, fără experiența timpului, fără priză asupra prezentului). Un francmason pur sânge, ar spune de pildă cam astfel: Mihai Viteazul a reprezentat cutare Forță și a jignit cutare simbol; din această cauză, lipsindu-i ajutorul Maestrului Trei Stele, și-a găsit moartea așa cum era de așteptat. (Am pe masă, acum când scriu, o serie întreagă de cărți ale „magistrului” Ragon. Dacă cineva se îndoiește de felul cum am rezumat judecata masonică asupra istoriei, pot cita din Ragon. Și jocul poate continua).
Ați observat cât de „abstract” și cât de grosolan totuși judecă un mason – sau un marxist, unul cu mentalitate masonică – istoria, lumea, viața. Nu există concret pentru ei; nu există fapte, pur și simplu fapte, adică evenimente imprevizibile, ireductibile, iraționale. Ei posedă o schemă simplistă – adică semidoctă, adică pseudo rațională, lipsită de pătrundere filosofică și, în același timp, lipsită de intuiția directă a faptelor, a realităților – și cu această schemă rezolvă totul. Pentru un fericit participant la mentalitatea masonică nu există enigmă după cum nu există destin. Toate se pot prevedea, toate se pot explica; toate și pentru oricine.
Freud și psihanaliza alcătuiesc încă un admirabil exemplu de ceea ce numesc mentalitate francmasonică. Freud laicizează Absolutul, adică pune la îndemâna oricui o cheie unică prin care, crede el, se explică toate cele sufletești. De unde înainte înțelegerea Absolutului (adică a sensului existenței, sufletului, a realităților suprafirești) presupunea efort, asceză, inteligență – deci inegalitate – psihanaliza oferă tuturor această înțelegere în schimbul a trei sau patru cărți, accesibile oricui, costând aproximativ 1.000 lei. Freud este un grav exemplu de trădare a spiritualității iudaice – adică de monovalență transferată și de laicizare a Absolutului. De altfel, ar fi interesant de studiat apariția elementului dramatic în spiritualitatea iudaică (unde n-a existat niciodată, unde liturghia era singurul dinamism acceptat în experiența spiritului) – care după părerea noastră coincide cu această laicizare a Absolutului.
Nu mai e nevoie de efort, de inegalitate, de inteligență deci – căci schema e la îndemâna oricui. Învață un simbol în plus, și ai înțeles Evul Mediu. Citești un volum din „Capitalul” lui Marx și ai înțeles feudalismul. Plătești încă o taxă la Lojă și înveți un al doilea simbol; înțelegi atunci misterul secolului al XVIII-lea. Citești un al doilea volum din „Capital” – și înțelegi Revoluția Franceză.
Poate că cele ce scriu par vorbe glumețe. Și n-aș vrea să pară așa. Lucrurile sunt prea serioase și prea triste. Nu știu ce e aceea societate sau lojă masonică, dar mi se pare că spiritul masoneriei – simplism, anti-istorie, abstracțiune versus grosolănie – a pătruns și a răscolit întreaga mentalitate europeană. Sunt clase întregi de oameni atât de siguri că posedă cheia universului, clavis abs conditorum, încât nici nu mai poți sta de vorbă cu ei. Și observați că această certitudine nu se referă la principii, la esența lucrurilor, la un domeniu propriu filosofiei sau religiei – ci se referă la un domeniu de realități fenomenologice, în veșnică prefacere, în evanescentă revenire; viața, istoria, omul de toate zilele și omul faptelor mari.
Nu știu dacă ați întâlnit și dumneavoastră asemenea „intelectuali” de formație masonică, oameni cu care nu poți sta de vorbă asupra lucrurilor de toate zilele, ci cu care trebuie să te întâlnești pe un teren neutru de discuție. Priviți cu mai multă luare aminte asemenea oameni. Veți observa că ei toți acceptă un miracol în centrul înțelegerii lor universale. Ei admit că, în cursul istoriei, a intervenit la o anumită data un eveniment unic, singular, ireversibil – prin care se explica totul și pentru toată lumea. Este un proces invers, de degradare, a ceea ce am putea numi mentalitatea creștină, dacă creștinismul ar fi ceva abstract și nu s-ar contopi, în cazurile sale autentice, cu însăși firea omului, cu omenia. Și un creștin admite că prin faptul istoric al venirii Mântuitorului pe pământ lumea s-a schimbat. Și acest fapt este ireversibil și este un miracol. Dar observați câte deosebiri de mentalitatea laică modernă, de mentalitatea masonică. În primul rând, creștinul religios în general (filozoful, moralistul), acceptă harul, mântuirea, destinul, istoria; acceptă o economie spirituală paralelă cu economia, să mi se ierte expresia, „economică”. Continuați dumneavoastră și veți găsi câte deosebiri veți voi.
Există un lucru pe care mentalitatea masonică îl refuza îndârjit: subtilitatea, disocierea planurilor. Un socialist știe una si bună; un teozof știe trei și bune. Dar numai UNA, sau numai TREI. Niciodată altceva, niciodată altfel. Veți spune: bine, dar acesta este însă și scopul rațiunii (al gândirii științifice sau filozofice), de a găsi numai o lege, numai un criteriu de înțelegere al lumii.
Foarte just. Numai că rațiunea caută o lege care să se refere la principii, la esență. Unitatea rațiunii constă în coerență, nu în monovalență. Mentalitatea masonică, dimpotrivă, ignoră coerența, ocupându-se numai de monovalență. Adică, în loc de a judeca lumea organic (coerent), o judeca simplist (constrâns, monovalent).
Nu știu, și nu interesează orientarea acestor note, dacă există vreo legătură istorică între feluritele manifestări ale mentalității masonice în lumea modernă (iluminism, marxism, teozofism, anti-istorism etc.). De altfel, mentalitatea masonică se manifestă și în afara cadrelor menționate mai sus. Am un excelent prieten care judeca lumea masonic, fără a fi nici marxist, nici teozof. Este numai simplist, și puțin cam semidoct. Cu cât știi mai convins „una și bună”, cu atât te apropii de mentalitatea masonică.
Iată, de pildă, istoria politicii românești de la pașoptism la 1933. Peste tot nu întâlnești decât legi abstracte, fapte iluministe, gândire grosolană. Lipsește cu desăvârșire simțul realului, al concretului, al omeniei, intuiția de toate zilele. Și lista exemplelor poate continua. („Vremea”, 10 septembrie 1936)

Sursa: http://gandeste.org

Anunțuri
  1. Lasă un comentariu

Părerea ta ... dacă „pari” altfel

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: