Uniunea Europeană este un stat „teocratic”

Eurooptimiştii români consideră că aderarea la UE este un eveniment epocal, cel puţin de valoarea Unirii lui Mihai Viteazu sau a Unirii celei mari. Se fac sinteze istorice în care se pune ca bornă istorică momentul aderării. La sediul revistei pe care o conduc îmi vin articole în care se vorbeşte despre destinul anumitor localităţi de la întemeierea lor, în timpul dacilor, al voievozilor, şi până la aderarea la UE. Că nu se cunoaşte deloc în nivelul de trai că am aderat nu contează, că aderarea a fost pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, iarăşi nu are nici o importanţă. Suntem acolo! Asta e tot ce contează. Mă rog, de aia li se spune „eurooptimişti”.

Cealaltă categorie, diametral opusă, europesimiştii sau euroscepticii (am plăcerea şi onoarea de a face şi eu parte din acest club select, din care a făcut până de curând parte şi preşedintele-martir al Poloniei Lech Kaczynski) analizează aspectele legate de UE pe toate faţetele. Pe europesimişti nu îi lasă indiferenţi că Tratatul de la Lisabona consfinţeşte de fapt un nou stat, supranaţional, cu altă aranjare teritorială, cu alte simboluri şi mai ales cu o conducere profund nedemocratică. De asemenea, faptul că se neagă complet fundamentul creştin al civilizaţiei europene şi se iau măsuri foarte concrete pentru izolarea manifestărilor religioase creştine şi închiderea lor în perimetrul clădirilor bisericilor este perceput de către eurosceptici (majoritatea, creştini practicanţi) ca un „arest la domiciliu” aplicat lui Iisus. Brutalitatea cu care anumite teme sunt declarate tabu, iar discutarea lor aduce cu sine oprobriul public, dacă nu cumva ani grei de puşcărie este percepută ca o limitare inacceptabilă a libertăţii de expresie, de altfel garantată generos în declaraţiile politicienilor europeni.

Există însă unele manifestări ale autorităţilor UE care ne fac să credem că de fapt statul nou creat are foarte serioase valenţe teocratice. Nu o teocraţie creştină, să stea liniştiţi duşmanii lui Dumnezeu, nu sunt în pericol! Este vorba de o „teocraţie” new-agistă a cărei ideologii îşi face loc în vieţile noastre şi ale copiilor noştri fără să ne dăm seama.

Valorile UE

Ca să pricepem despre ce este vorba, să trecem puţin în revistă valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană. Astfel, în documentele sale constitutive putem citi că: „Uniunea este fondată pe respectul pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, stat de drept şi respectarea drepturilor omului, inclusiv a minorităţilor. Valorile sunt comune Statelor Membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea între femei şi barbaţi”. Aceste principii înalte sunt la baza statului unional Europa. Cei ce au clădit acest stat, majoritatea aparţinând diverselor masonerii, după cum afirmă ei înşişi, lasă să se înţeleagă că aceste principii care stau la baza Uniunii Europene sunt rodul meditaţiei de secole a iluminaţilor europeni, filozofi raţionalişti, moralişti, oameni de ştiinţă etc. Cu alte cuvinte, aceste înalte idealuri pe care se clădeşte UE ar fi produsul absolut al cugetării umane.

Realitatea este însă puţin diferită. Aceste principii, mai ales referitoare la demnitatea umană, la egalitate, la respectul dintre majoritari şi minoritari, la libertate sunt preluate din morala creştină şi prelucrate în aşa fel încât partea divină a lor să fie cu totul eliminată. Să le analizăm puţin:

1. demnitatea umană – „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Nicăieri în cultura umană nu există un pasaj care să afirme demnitatea reală a omului mai clar decât această afirmaţie biblică în care se statuează valoarea de care se bucură fiinţa umană în ochii lui Dumnezeu.

2. egalitatea, respectul faţă de minorităţi, egalitatea dintre bărbaţi şi femei – „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Iisus Hristos” (Gal. 3,28). Poate cineva exprima adevărata egalitate dintre oameni mai bine?

3. libertatea – „Iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32). Există o libertate mai profundă decât cea pe care ne-o dă adevărul?

4. solidaritatea – „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unii faţă de alţii” (Ioan 13,35).

Această trecere în revistă a valorilor UE ar putea continua, toate arătând acelaşi lucru: valorile europene sunt de inspiraţie creştină, ele fiind denaturate printr-o laicizare raţionalistă. Felul în care simţim noi pe propria piele că funcţionează demnitatea umană, egalitatea, libertatea sau nediscriminarea este consecinţa eliminării lui Dumnezeu din toate aceste principii. Dar dacă toate principiile constitutive ale Europei sunt de factură creştină, cum se face că în Constituţia UE nu s-a admis fundamentul creştin al civilizaţiei europene, în ciuda intervenţiilor insistente pe această temă? Oare nu pentru că UE are deja o altă religie pe care o favorizează?

„Slavă ţie, stea curată!”

Primul indiciu că UE se conturează mai mult ca stat „teocratic” decât ca republică laică este imnul de „stat”, o altă valoare europeană de care sunt mândri burocraţii de la Bruxelles. Imnul Uniunii Europene este un cântec aparent inofensiv, versurile aparţinând poetului Friedrich Schiller, iar muzica, genialului compozitor Ludwig van Beethoven. Partitura reprezintă partea finală a Simfoniei a IX-a a scriitorului german. Versurile sunt însă cel puţin interesante, dacă nu cumva chiar şocante. Să analizăm puţin câteva dintre ele:

Freude, schöner Götterfunken,
Tochter aus Elysium,
Wir betreten feuertrunken,
Himmlische, dein Heiligtum.
Deine Zauber binden wieder,
Was die Mode [streng] geteilt;
[Alle Menschen werden Brüder],
Wo dein sanfter Flügel weilt.
Seid umschlungen, Millionen!
Diesen Kuß der ganzen Welt!
Brüder, überm Sternenzelt
Muß ein lieber Vater wohnen.

[Bucură-te, scânteie minunată a zeilor
Fiică din Elysium
Beţi de focul pasiunii intrăm în
Altarul tău, Divino.
Magia ta adună din nou
Ceea ce tradiţia a divizat brutal:
Toţi oamenii devin fraţi
Oriunde se află sub aripa ta.
Fiţi îmbrăţişate, milioane.
Acest sărut este pentru întreaga lume.
Fraţilor, deasupra boltei înstelate
Trebuie să fie un Tată iubitor.]
(traducere după varianta engleză postată pe http://www.recmusic.org.)

Dacă e să ne uităm la aceste versuri, am avea impresia că sunt din scrierile unui poet din Antichitatea grecească. Şi totuşi, ele sunt din lirica „creştină” a secolului al XVIII-lea. De ce simte oare poetul nevoia să salute cu reverenţă („Bucură-te!” [haire!] este varianta grecească a lui „Ave!” din latină; să nu uităm salutul „bucură-te” din rugăciunile dedicate sfinţilor creştini) sclipirea divină care este fiica din Eliseu? Şi cine este Tatăl fiicei care vine din Eliseu? Să fie Dumnezeu însuşi, Cel pe care Îl ştim noi creştinii? Greu de crezut! Pentru că în primele versuri se spune că „fiica din Elyseum” este scânteia divină a „zeilor”, la plural, fiind ea însăşi „divină”.

La o primă lectură, fiica din Eliseu ar fi raţiunea, atât de venerată de Iluminism, mai ales de cel târziu. Venirea ei în lume din Câmpiile Fericirii greceşti (care reprezintă un compartiment al Hadesului grecesc, adică al iadului), nu din Raiul creştin, cred că ne spune cu prisosinţă cine este fiica şi mai ales cine este Tatăl care domneşte dincolo de bolta cerească înstelată. Ca să nu mai vorbim de „beţia” care îi conduce pe adoratorii raţiunii la altarul ei. Să nu uităm de jertfele care i se aduc la altar (băile de sânge din revoluţia franceză făcute în numele „fiicei din Elyseum” sunt un exemplu care nu poate fi uitat, oricât ar fi cosmetizat).

Versurile lui Schiller sunt multe în acest poem şi, oricât de mult înţelegem şi acceptăm capacitatea poetului de a folosi imaginea poetică, nu putem să nu remarcăm faptul că ele descriu realităţi, idealuri şi chiar ritualuri care nu au nimic de-a face cu mentalul creştin. Să mai analizăm câteva din aceste versuri: 

Göttern kann man nicht vergelten;
Schön ist’s, ihnen gleich zu sein. […]

[Nu îi putem răsplăti pe zei
Este minunat să fim ca ei.]

Brüder – überm Sternenzelt
Richtet Gott, wie wir gerichtet.

[Fraţilor – dincolo de bolta înstelată
Judecă Dumnezeu, aşa cum am judecăm noi.]

Ce are de-a face creştinismul cu dorinţa de „a fi ca zeii” şi cine suntem „noi” cei care judecăm aşa cum va judeca Dumnezeu?

Zu den Sternen leitet sie,
Wo der Unbekannte thronet.

[Către stele ne conduce
Unde locuieşte Cel Necunoscut].

Să fie „Cel Necunoscut” Acelaşi cu O agnostos Theos despre care le vorbeşte Pavel atenienilor în Areopag (Fapte 17,23)? Să fie o afirmaţie apofatică pe care o face Schiller despre Dumnezeul creştin sau e Deus absconditus, despre care Immanuel Kant spunea că, fiind o realitate noumenală, hoc semper ignorabimus? Închei acest excurs în imnul de stat al Uniunii Europene cu ultimele versuri care par de-a dreptul un ritual: 

Schließt den heil’gen Zirkel dichter,
Schwört bei diesem goldnen Wein,
Dem Gelübde treu zu sein,
Schwört es bei dem Sternenrichter!

[Strângeţi cercul sacru
Juraţi pe acest vin auriu
Să fiţi loiali jurământului,
Juraţi pe judecătorul stelelor].

 

Să fie acest „cerc sfânt” celebrul ouroboros, şarpele care îşi muşcă coada (după imaginea căruia pare a fi făcut şi steagul Europei unite)? Este creştineşte să ne jurăm pe „judecătorul stelelor” în cazul în care acesta este Dumnezeu însuşi? Întrebări fără răspuns. Pentru conformitate, este bine să vedem cum sună acest cântec în limba română:

Slavă ţie, stea curată,
Voie bună pe pământ,
Astăzi te simţim aproape
Sol din rai cu soare sfânt

Vraja ta aduce iarăşi
Pe popor lângă popor
Toţi pe lume fraţi noi suntem
Când apari uşoară-n zbor.

Cine a avut norocul
De prieteni buni să dea
Cine ştie ce-i iubirea
Lângă noi cântând să stea

Fericit un suflet drag
Te poate face pe pământ
Cine n-a simţit iubirea
Plece dintre noi plângând.

(sursa http://www.didactic.ro)

Prima impresie în faţa acestei adaptări din care au fost eliminate stridenţele schilleriene cu „zeii”, „Necunoscutul”, „cercul sacru” etc. este că ea a fost tradusă de cineva care a înţeles că va fi foarte prost receptată de un cititor creştin în cazul unei traduceri literale. Aşa că a făcut din ea un cântecel de pahar despre iubire, despre despărţire, despre suflet drag etc. Totul ar fi bine şi frumos, dacă nu ar fi primul vers, „Slavă ţie, stea curată”, care este o adevărată imprecaţie păgână. Chiar dacă nu am lua expresia „stea curată” în sensul ei cel mai pesimist (stea curată = Luceafăr = Lucifer), am ajunge la concluzia că ne-am întors la adorarea stelelor („slavă ţie” este o expresie care în tradiţia creştină se adresează numai lui Dumnezeu).

În concluzie, imnul UE ne arată că acest nou stat nu are nimic de-a face cu realităţile creştine, ci este o întoarcere la politeismul Antichităţii sau, mai rău, la neopăgânismul contemporan. Dacă versurile din acestă odă ar fi rămas între paginile cărţilor lui Schiller, ele ar fi fost doar versurile unui poet romantic. Transformate în imn de stat, devin manifestul unui stat teocratic de tip New Age.

Sursa: http://ro.altermedia.info/

Mihai-Silviu Chirilă (http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/)

Anunțuri
  1. Uniunea Europeană este un stat „teocratic” | Piatza.Net

Părerea ta ... dacă „pari” altfel

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: